amurgim împreună

pentru câteva clipe
umbra ta a devorat negativul solar
strivit de tălpile mele

parfumul arşiţei încremenite
învăluie răcoarea îmbrăţişată
în aburul veşniciei
destrămat de silueta
înnodată de braţul tău

abia în amurg
aceeaşi plapumă ne ocroteşte visele
lăsând oraşul adormit între noi

vise obosite

stratul de aşteptări
a crescut munte
între vocile noastre răguşite
de atâta tăcere

nu privesc în urmă
cu umerii aplecaţi
de povara viselor
fug din mine
deznod sforile trecutului
şi mă alin cu o nouă minciună
"de azi nu mai aştept"

suspendată în timp

Sap galerii prin noapte
şi în repetate rânduri
mă împiedic de paşii
aruncaţi la întâmplare

stau în calea pâraielor
spălată de câteva ploi
însă rămân
cu genunchii uscaţi

se rostogolesc galactici
prin clepsidre
lăsându-mă minutar înfipt
între prânz şi uitare

împodobesc streaşina casei
cu vlăstari veşteziţi
înghiţind veninul
picurat din buricele degetelor
peste petalele efemere

finalul de roz

vacanţă am luat
în plină toamnă
şi te-am lăsat
să desenezi
în roz fereastra

prin ploi
întrezăream curcubeie
arcuş pe strune
larma ninsorilor timpurii
dunele din calendare
zbor de fluturi

acum păşeşti
peste râul fără punte
cu geamul învelit
în foi de celofan

spăl urma de noroi
şi rugină
pe fruntea
acoperită cu furtună
o aşchie înlătur din pupilă

învăţ a trăi fără tine

cobor norii peste amurg
să ucid clipa
melodiei paşilor din prag

mă aşez pe taburetul din colţ
locul orfan
să nu mai îngâne reproşuri

îţi beau cafeaua
şterg cu gura
amintirea buzelor

cufund picioarele
în papucii tăi maro
strivesc sub tălpi
delirul aşteptarii

astă noapte
mi-am pus sub cap perna ta

nu, n-am dormit
învăţam să trăiesc fără tine

vecinătate misterioasă

un perete
zilnic devine
transparent

o fantomă calcă
pe aburul de cafea
împarte egal
flăcările din pojarul
arcuit pe orizont
îngână în duet cu tăcerea
acelaşi motiv
pendulează de la un meridian
la altul
rămâne suspendată
ca un fluture
de lumina felinarului

după dejun
îmbracă peretele
şi se dizolvă în vid

din rutină direct în insomnie

de-apus se-agaţă zorii
cu praful din birou
un spin din gând rebel
îmi sparge
visele neconsumate
şi număr pulsul clipei
întemniţat în tâmplă

mă cuibăresc
un licurici pe geana nopţii
peste lumină las perdeaua
umbrei dese
iar ultimul necaz
îl nimicesc în pernă
cu întunericul
şterg urma de furtună

răvaş la cotitură de timpuri

întemniţaţi între orbite
acoperim speranţe
cu mugurii crescuţi
sub gene

înfipte-n aşteptări
zorile muşcă din poveste
şi lasă
orizontul ud

împăturind distanţele
din toamna ruptă-n două
încui singurătatea
printre file

spectacol

cortina ridicată
din mine
m-a trezit

nedumeriţi spectatorii
părăsesc actul falsei creatii
devin transparentă
dincolo de sine
între realitate
şi vis

mă iau de mână
încerc să-mi joc rolul
din nou
destine străine
zăpezi timpurii
înmuguriri întârziate

acelaşi scenariu
si totusi
uit mereu replica

ceartă

am încuiat
supărările
umede
tainele pregătite
penru cină
petale aşternute
polen scuturat.

geana ta
pândeşte lacrima
în ceaşca de cafea
eliberând
polenul scuturat
petale aşternute
taine pregătite
umede
supărări.

sub propria-mi umbră

sărmana mea
cu visul
aruncat la întâmplare
pe partea carosabilă

te striveşte
talpa zenitului
te ucide amurgul

rămasă în ploaie
fără impermeabil
te gârboveşti
sub povara
neiertărilor

tot mai aproape
de sol
tot mai nepregătită
pentru zbor

condamnată la viaţă
în poala unui bloc de granit

intersecţia paralelelor

mi-ai lăsat pe geam

orizontul desfrunzit

arcuit pe retină

zilnic sorb depărtarea

caut îndurarea Pandorei

cărările înfipte în amurg

s-au frânt

în două direcţii opuse

strâng în palme

pulsul urmelor tale

întretăiate de lacrimă

punctele risipite

în univers

ascund steaua ta

rună neobosită

pierdută în tine

păşesc prin gându-ţi
conturat în mine
labirint sensibil
şi misterios
zidire visătoare

caut explicaţie
exploziei în păpădii
ninsoare fierbinte
de muguri zburători
taină înnodată
în timp

adun grămăjoară
zdrenţele din mine
în oglindă imaginea ta

autotraining

privirea ta mă viscolea
cu iepuraşi de soare

în mine norul
cocheta nedumerit

cerul spart
îmi înghiţise umbrela
şi încercam să găsesc echilibru
în minciuni decojite
albe la gust
autotraining

cochetez cu norul din mine
conturînd iepuraşii de soare
în gîndu-mi viscolit

timpul remediul durerii

mi-am legat cărările de glezne
am turnat noaptea în felinare
să nu mă încerce ispita

în nor de puf s-au stins păpădiile
aurul a fost doar mugure de rugină
iluzii topite în zori

cortina cade peste amintiri
acum trăiesc în culise
ploaia îmi numără clipele

tot mai adânc înmormântez un trecut

toamnă sumbră

de plumb e bolta
găndul şi tăcerea,
ritm monoton
în norul cenuşiu
fără vlăstari
în muguri învierea
giulgi ponosit
covorul auriu

închis în coajă
stropul de lumină
ecoul mut
din geamăt a ieşit
în frunza arsă
flacăra suspină
o glumă-ngînă
vîntul răguşit

umbrelă veche
lacrima pizmaşă
ascunde taine-n
geamul aburit
stau prunc pierdut
născut fără cămaşă
închis în faşa
verdelui pierit

cu tine... fără tine...

rătăceam strivită de furtună
despuiată de muguri
ignorată de noroc
flămândă de stropul
din lună

m-ai găsit
bilet de loterie
cu noroc
tu
umbră de petală efemeră

acum mai vulnerabilă
în stropul fără lună
ignorez norocul
înţepenesc în muguri primăvara
strivesc furtuna-n sine
rătăcesc

intersecţie de anotimpuri

felinarele mă inundă
pictează pe verso
umbre pe alee
un gînd uitat
pe-o foaie-n pătrăţele
şi o taină rămasă
în altă dimensiune

toate scrîşnesc
sub anvelopele
aducerii aminte

uitasem să privesc
spre semafor
un roşu repezit
m-a rătăcit prin
intersecţia şovăielnică

tâmpla ta
mă priveşte uimită
un buchet de cute
roşeşte sub masca mea
de nepăsare

un salut
o încrucişare
de oftări tăcute
şi o viaţă boţită
într-un ac de ceasornic

eh, e verde
pe curînd

în capcana libertăţii

prinsă în capcana zgurei
aşternute praf
pe lava din mine
înghesui marea
într-o fărâmă de curcubeu
bandajez aripa
strivită sub talpa
libertăţii

sunt ploaie rebelă
în miez de brumar

cerşetoare

la o margine de pod
stau cu sufletul căuş
în praful umbrelor
o cerşetoare

clipa grăbită
îmi aruncă
resturi de duminici
un călcâi de orizont
şi o poartă
deschisă-n cărare

în amurg fac o pauză
cu depărtarea sub cap
învelită cu orizontul zdrenţuit
îmi trăiesc duminicile consumate
aruncate în inima mea
de timpul grăbit

fără cer

cerul s-a retras
în găoacea infinitului
îmi ia stelele
fluturii şi izvoarele

rămîn o insulă nepopulată
în mijloc de frază

fluxul mîngîie furtunile
refluxul despoaie rănile

o pată vulnerabilă
pe buza amurgului

singură în toamnă

feliile verii
le-am împărţit cu tine
şi am rămas flămîndă
de braţe
de buze
de şoapte

ţin toamna pe palme
o portocală
muşc coaja amară
miezul a rămas
pe muchia verii

cădere pentru înălţare

şarpele răzvrătit
înnoadă culorile
cu sfori de zmeu
pe pînza învechită
picură venin
cu aripi de fluturiî
mi leagă gura

tăcerea înmugureşte carnea

atelierul lui Dali(2)

chipul tău
închide orizontul cu promisiunile
agăţate de vis
mă aduni în foi de staniol
îndepărtînd furtuna din gînd
acuzi strigătul
din curcubeu
pentru minciuna geamătului rebel
mă furişez
răpusă de absurd
cu venele îngheţate
în braţele
iubitului surdo-mut

atelierul lui Dali

pe orizon te-ai desenat
şi l-ai închis
ai agăţat promisiunile de vis
m-ai adunat buchet
în foi de staniol
răstorni pe strigăt
acuzaţii de viol

pe cap de pod
înnozi cu sfori un curcubeu
culori mă plouă
seva roşului o beu
uitări rebele
mint suspinul simulat
lovesc furtuni
zidite-n gîndul volat

eu te omor
în carnea mea
să nu mai creşti
ritm blestemat
amarul genei mi-o iubeşti
mă furişez
răpusă-n larma din absurd
în vene gheaţă
pe cearşaf
iubitul surd

clipe ruginii

visul cărunt
trage gluga
peste muguri
l-au podidit clipele
ruginii
silabe aşezate cu grijă
bandajează verdele învechit
şi-i cîntă de leagăn.

imponderabilitate spirituală

tot mai departe
alunec pe spirală
orbita spală urma pașilor
cad oblic în direcţii opuse
trec la nivelul doi
vin în întîmpinare
paralele
intersecții
planez

inutilitate

întunericul muşcă constant
deşertul suspendă gîndul
de umbra topită
pe ultima treaptă
privirea se agaţă de vid
orizontul se năruie
spală conturul
lărgind golul
rămîn fără sprijin
mă preling pe suprafaţa albă
a inutilului

alinarea visulu înşelat

visul cărunt
trage flegmatic gluga
peste mugurii înţepeniţi
l-au podidit clipele
lăsînd şiroaie ruginii
pe speranţele înşelate

silabe aşezate cu grijă
pe arsura dorinţelor
bandajează aripa de plumb
minte despre verdele hibernat
pe chipul din icoană
şi-i cîntă de leagăn

buimacă

cu gîndul răvăşit
alerg buimacă
printre nori de vocale
vin să mă molipsesc
cu nebunia ta
să-ţi cercetez iubirea
în inima mea
să putrezim în doi
acelaşi boţ de humă
să delirez
suspinul toamnei tale

cu lacătul pe geană
te privesc prin noian de mistere
mototolesc între buze
un semn de întrebare
rostogolind prin artere
nedumeriri

mai cheamă-mă (2)

În dimineţi cu şoapte umezite
chemarea ta desţelina poteci
cu roiul de dorinţe ne-nblînzite
îmbrăţişînd pustiurile reci.

Mă atingeai cu gîndul
prea aproape
să te aud prin mreaja de visări
prea accesibil
să te port sub pleoape
şi prea real
pentru-a trezi fiori.

Azi tren grăbit în ultimă plecare
de orizont un lacăt atîrnînd
răspunsul meu- o sală de-aşteptare
un jest de-adio cu trecutul blînd.

mai cheamă-mă

în zori desculţi
prin şoapte jilave
chemarea ta
desţelenea poteca
nepăsării mele

strîngeai în palmele
împreunate
povara grijilor
pictate pe retină

cu tălpile-ncleştate de peron
răspunsul meu
în gară părăsită

culege rămăşiţe

nu mai chemi

cînd nu mi-e dor...

mă caut de la o vreme
printre ninsori timpurii
uitate în casa mea
de foştii locatari

găsesc o umbră străvezie
pitită printre pagini
de reviste învechite

aprind un capăt de lumînare
să mă încălzesc
dar respiraţia mea îngheaţă flacăra
şi se desprind din piept
fluturi cu aripi troienite

încerc să strig
silabele s-au împotmolit
în haos de gînduri
ecoul îmi smulge tăcerea
o presără pe trepte-n coborîre

restanţă

ascunsă în miez de alună
îmi rostogolesc orbita
prin spărtura cerului

contaminat de neprihănire

ignor palmele îmbrăţişate
spre aterizare
şi mă resemnez
cu încă o restanţă
în calendarul subţiat
de apusuri

de-a curmezişul

închid acele ceasornicului
între paranteze
şi culeg fărîmituri
de duminici
pentru o pauză de cafea

aripi de fluturi
schiază pe faţa de masă
de-a curmezişul anotimpurilor

ne lăsăm duşi de inerţie
prin crăpătura din ramă
a tabloului
prelins de pe pînză

clipele derutate
pendulează în gol
pripăşind ispitele adormite
în coconul nopţii

iluzii

anulez graniţele

cerului rostogolit
în miezul de nucă
să pătrund în veninul
şarpelui de lumină
cînd îţi pîndesc
umbra tăinuită
în sfera gîndului
camuflat în haos de vocale

mă poticnesc
la al cincilea anotimp
cu buze înmugurite
în urma cărui mă tîrăsc
întîrzîind cu o viată întreagă

rămîn dincolo
de parfumul răspîndit de stele
devin tot mai mică
şi mai neînsemnată
sub bolta umbrelei iluzorii

dorinţele

bîjbîi prin păcura
dorinţelor mele
ignor înţelepciuni antice
rătăcesc prin legi obscure
încui lumina
în coajă de ou

las ghid focurile
de artificii
şi rămîn o grămăjoară
de cenuşă
fără umbrelă
cu durerea blocată-n artere

suflu minciuni
în jăraticul stins
reînvii din nefiinţă
şi o iau de la-nceput

bîjbîi prin păcura
dorinţelor mele...

două iubiri

îmi cînţi serenade

mă aşterni apoi

sub piciorul iubitei

mă dezbraci

şi-mi pui carnea cearşaf

în castelul iubirii

mă dezmierzi cu obrazul

cu gura

murmurînd în extaz numele EI

ne iubeşti pe-amîndouă

şi-mi dai foc

pe altarul

zidit pentru EA

ultima dragoste

Dezbrac ultima primăvară
înmuguresc în sine
bruma cea dintîi
lăsîndu-i zălog
bucată din mine

pruncul conceput
muşcă din carne
înnoadă oasele
pradă visele
legate cu sfori de zmeu
îmi prooroceşte
tangou în seva pietrei

insomnie

încă o noapte

cu geana suspendată

de cornul lunii

liniştea s-a furişat

în aburul cafelei

îmi încolăceşte pleoapele,

tîmplele, buzele

ciugulesc boabe de întuneric

găurind orizontul

cu insistenţă febrilă

mai sper la un miracol

rupt din perimetrul

petei de lumina

să zdrobească tăcerea

cu foşnetul paşilor tăi

şovăitori

semn de punctuaţie

scotocesc prin abecedarul tău
să-ţi ghicesc gîndul

mă strecor încîntată
printre aplauze

culeg paşii timizi
să nu mă descoperi

o iscoadă invidioasă
caut semnul de punctuaţie
să finalizez un "iubesc"

vînătoare de fluturi

sunt la ultima
vînătoare de fluturi

ce poate să mai urmeze
cînd verdele se prelinge
printre degete?

o năframă aruncată în sus
şi o cădere bruscă
într-o tufă de mărăcini

bruma muşca din inocenţă
minte oglinda
cu înţelepciuni împrumutate

fluturii şi-au trăit veacul
iar eu părăsesc pervazul
să-mi continui insomnia
pe movila de rugină

aştept plresnirea cristalidei

chemare

te-am strigat
pînă cioburile geamului
mi-au rănit oglinda

cîrpesc găurile
nerăspunsului tău

visul răzvrătit
pune cătuşe speranţei

stau la capătul
destinului cicatrizat
cu tăcerea între palme
gîndul sparge
acelaşi geam

veşnicie scurtă

mă furişez în planarea

frunzei desprinse de ram

o moarte încîntătoare

suspendată de zîmbetul veşniciei

în voal arămiu de mireasă

pe umeri de înger

o exclamaţie

în miezul unui inel

pentru o nouă simfonie de april

mint durerea

încui uşa
geamurile
sufletul
cărările
orizontul
să nu mă pătrundă
indiferenţa ta

întorc sărbătorile
luate cu-mprumut
de la destinul străin
şi trag peste nesomn
plapuma lipsită de vise
să mint durerea
încuind uşa
geamurile
sufletul
cărările
orizontul...

resemnare

culeg paşii
semănaţi pe pragul tău
să fug de vocala moartă
cunună din iluzii vestejite

dezbrac speranţele ponosite
cos petic nou fericirii
desenez un zîmbet
împrumutat
de la o zi de duminică
şi aprind felinare-n amiază

de-aş putea
să nu privesc înapoi...

nu mă chema
durerea a luat forma sferei
se rostogoleşte
de la o tîmplă la alta
pulsînd îndemn de uitare

aşteptare

şoapte căzute pe pleoape
tăcerea îmbrăţişează
ultima vocală

buze captive benevol
durere în umeri
lăstari de aripi

realitate lipsită de noi
ne camuflăm într-o umbră
iluzii consumate
în gară pustie

...

mîine
sală de aşteptare

imaginaţie

mi-ai dat piele de nimfă
albul şoaptei de înger
umbră în zbor

ascund numele
să nu-mi vezi chipul
din lut nefertil

te ocrotesc
de durerea minciunii

sunt un biet muritor

noapte

găuri albe
pe paravanul nopţii
condimentează întunericul
cu umbre lungi

pete în mişcare
se dizolvă
la intersecţia cerurilor
desenînd iluzii adormite

zgomotul liniştei
pulsează în verdele negru
sub paşii unei adieri
din respiraţia îngerului
intuit de suferind

o exclamaţie
preluată de întîii deşteptaţi
trage la repezeală cortina
divulgînd minciuna scenei

ispita

ispita întinde cursă visului
să-l ucid cu degete
tremurînde de nerăbdare
lunecînd pe chemarea ta

minciuni de o singură folosinţă
saturează aerul din preajmă
şi punem cătuşe gîndului
să nu ne divulge luminii

întunericul devine incadescent
trag perdea peste retină
să nu-mi văd mîinile stropite
de sîngele visului răstignit

prin viaţă

arunc în poşetă
larma din deşteptător
amarul cafelei
un galben din filă
o lacrimă neplînsă
un vis fără pleoapă
şi rup un segment
în favoarea
celui din urmă

din umbrelă mă plouă
uit gîndul în troleibuz
un altul mi-l fură
plagiez o nouă zi
un nou an
o înmormîntare

fără orbită

mi s-a spart orbita
şi-mi rănesc umbra
în cioburile ei

ascund gîndul
ce-mi divulgă goliciunea
în verde tulbure
din echinocţiu
de toamnă

visul presură cenuşă
pe imaginea-i din oglindă
fredonînd ecouri
într-un boţ de amintire

zdrenţe din mine
se risipesc în amurg
lăsîndu-mă fără gravitaţie
tot mai departe de sine

inerţie

beau noaptea rece
şi mă tîrăsc
în întîmpinarea unui final de zi
fără tine

mă zgribulesc
în cafeaua încălzită
şi o torn în venele crispate
de amarul lipsit de aromă

mai arunc un impermiabil ud
rămînînd goală
pe o muchie de suspin
şi mă agaţ
de o cădere-n opus

cerul zgîrcit
se aşterne pe prag
smulge aripa din talpă
să lunec pe cerc
din inerţie

distanţă

suntem la distanţa
unui apel telefonic
nouă pulsaţii
înăbuşe zgomotul tăcerii
un scîncet de îndoială şi frică
suspendă degetul arătător

cartierul îşi pune
camuflajul luminiscent
muşcă din ciobul de speranţă
cu pensula nopţii
anunţînd încă un răsărit
fără deşteptare

celularul încăpăţânat pe noptieră
măreşte distanţa dintre noi
cu un oraş îmbrăţişat
de o blondă artificială
şi o halucinaţie din nouă cifre

ultimul tău răspuns
localizat la linguriţă şi tîmple
îmi sfredeleşte măruntaie
cu un dangăt surd
"iertare, aţi cules număr greşit..."

repetentă

îmi înfăș țipătul
în boarea gîndului rătăcit
pe aleile cu doi de mînă-
mai ieri april
azi- auriu sub brumă

rămîn repetentă zilnic
la prima pagină de postadolescență
consumînd clipele așternute
sub duminicele din vis despre doi

delirez silabe învechite
din șoapta sîngerîndă
a pragului meu
suspendat de ceafa ta
uitată pe orizont

glas de clopotar

te-am urmărit
din toate patru părţi-
eşti peste tot
dar- nicăieri şi doare,
un gînd scrutez
s-apari din neplecare
ca să-mi trăiesc
destinul pe bucăţi

dar te-am găsit
icoană de altar-
să nu te văd
să nu te pot atinge
şi mă aştern
o rugă ce mă-nvinge
să-ţi strig tăcut
cu glas de clopotar

cu palmele
urcate spre infern
şi trei viori
îmi cumpăr paradisul
să-mi ocrotesc
de judecată visul
prin care
umbra sîmbetei îmi cern

te chem...

te-am mai chemat odată
cu buze încleştate
în măduva tăcerii
din fumul de altar
şi m-am retras în stropul
prelins pe vreascul şoaptei
ce scuipă limbi de pară
prin gîndul sedentar.

clepsidra resemnată
trecută de amiază
ce toarnă brumă deasă
din golul său umil
chemarea nerostită
cu roua o destramă
storcînd-o din rutină
pe-obrazul de copil.

şi-un "te aştept, revino..."
zvîcneşte-n pulsul tîmplei
se scurge pe retină
crescînd în geamăt mut
să te mai chem odată
cu buze încleştate
în măduva tăcerii
cu strigătul din lut.

apusuri...

apus de zi-nsorită
sau prăbuşită-n neguri,
din miezul crud de verde,
sau basm întroienit,

apus de dor feroce
învins de timp şi spaţii
de lungă căutare
prin praf de labirint,

apus de-nmugurire
pe-o aşchie de piatră
zdrobită de cădere
din zbor spre infinit,

apusuri de speranţe
într-un pahar de-adio
pe-o gură amorţită
de stropul oţetit,

apus de vis şi şoaptă
în trecerea abruptă
din astăzi fără mîine
spre veacul putrezit,

apus de nebunie
în plosca de lumină
din joc de lotereie
ce bafta ţi-a minţit,

apus...

poezia...

plecarea ei potoleşte furtuna din vene
spulberă boarea de gînduri
ritmul perfect se întoarce-n artere
silabele-ncetînd să vibreze.

tic-tacul de clipe în unison somnolent
cu negrul cafelei amare,
cu fum de ţigări şi un sunet mobil
cu o pace ce doare-n timpane.

apoi să revină cu patimă dublă
din galactici să-mi smulgă orbita
să mă hrănească cu polenul de aştri
lăsîndu-mă iar fără mine.

cuvinte nerostite...

cuvinte-ntemniţate
în praful depărtării
pe filele nescrise
şi gîndul împietrit,
în aburi de tăcere
trec spaţii şi hotare
să spintece un suflet
de aşteptări strivit.

cuvinte fără milă
în miez de conştiinţă
uitate sub arsura
dorinţei ce-a trecut,
loveşte peste buze
flămînde să răspundă
şi peste-o rană care-i
rămasă fără scut.

cuvinte desenate
de pictorul de vise
ce a uitat s-aleagă
minciuna din culori,
păşesc peste destine
turnînd pe pernă febră
şi noapte fără pleoape
în mijloc de ninsori.

cuvinte nerostite...

trecător...

o talpă zorită
de clipă zgîrcită
pe braţ de ispită
din vis spre etern.
praf roşu în urmă
speranţele curmă
ştergînd orice urmă
ce humele cern.
cununi scuturate
iubite uitate
onoruri certate-
în cronici se-aştern.
o brumă devreme-
un august copt geme
plecări fără vreme
din aer matern.
suspin de vioare
în zbor de cocoare
cu gust de-aşteptare...

sau rai, sau infern

ultimul colind

dezbracă praful din speranţă
aripi de talpă cînd se prind
de la apus cerînd vacanţă
să mergi în ultimul colind.

spre creste, necătînd în urmă
să urci cu visul netrădat
ce-n miezul gîndului tău scurmă
să-ţi meargă vestea de ciudat.

căci te aşteaptă-n fapt de seară
ascuns sub pleoapă un sărut
de nimfă-n sufletu-i fecioară
captiva unui veac cărunt.

şi să-i vorbeşti cu verbul firii
cînd palmele aripi devin
sorbind din cupa împlinirii
să savuraţi cel gust divin.

ecou

ecou de vis captiv
din şoaptă străvezie
în miez de şevalet
prin haos de culori
şi strigăt înfundat
de patimă tîrzie
porţi în suspin nocturn
şi larmă de scrisori.

din gîndu-ţi vrei să smulgi
o aşchie de frică
ce talpa ţine-n lut
din veacul despuiat,
în grabă să te-atingi
de zbor ce-ţi poartă pică
că-n colivie-ţi stă
cu sufletu-mpăiat.

un pas nesigur faci
pe muchie de soartă
iluzii să-mpleteşti
cu praf de pe cărări
să poţi intra din nou
cu viforul pe-o poartă
să te aşterni răspuns
pe lavă din chemări.

în pădure

grăuncioare de soare
printre verdele lacom
ce înghite văzduhul
cu răcoare-n bucăţi,
din flacoane ascunse
sub cetăţi de urzică
bea parfumul şi-l scuipă
peste boare de bălţi.

o armată grăbită
de programa divină
raportează-mplinirea
misiunei în cerc
şi în haos de zarvă
presărată prin iarbă
în dreptate şi pace
taine mari se petrec.

simfonie-ndulcită
de arome răscoapte
şi culori răzbătute
de o vară-n zenit
cu tăcere cochetă
din miez roşu de fragă
cu îndemn se prelinge
un senin "bun venit".

zebra

o zebră se-aşterne
sub talpa-mi grăbită
un petic de cer
în zenit însorind
legînd cu şuviţe
de ploaie finită
o pată-n alb-negru
de veacu-mi să prind.

umbrela-mi învinge
cînd ploi de petale
cînd limbi de furtuni
ling un nor străveziu
urcări şi căderi
culegîndu-mi în poale
lovind peste pleoapa-mi
cu visul tîrziu.

şi-ntreg curcubeu
e-n a mea calimară-
palitra nu ştie
s-aleagă culori
pe pînza-n alb-negru,
dulceaţa amară
pictează un soare
ascuns după nori.

şiroaie

şiroaie peste tot-
în glas, pe frunte,
pe geamul spart
sub pleoapă şi sub punte
pe geana iernii
vara cînd o pradă
din inima-ţi,
destinului iscoadă.

şiroaie în artere despicate
în suflete de dor nevindecate
pe ciob de jucărie aruncată
pentru nechibzuinţa firii plată.

pentru nelegiuiri-
din cer şiroaie
din gîndul de poet
în strop pe foaie
pe-obraz de fiu
pentru o mamă-n humă
pe-un muguraş neapărat de brumă.

şiroaie...

joc cu destinul

ieri m-am jucat în glumă cu destinul
de-a "v-aţi ascunselea"
şi nu m-a mai găsit,
m-am arătat
dar nu mă recunoaşte
apatic mă priveşte,
obosit.

şi-am devenit în teatru-mi spectatoare
actori- păpuşi pe sfori
fără de chip
cu glasuri străvezii,
priviri absente,
cu paşi miraţi
făr spaţiu, fără timp.

gînduri

o şoaptă tersare
sfioasă se-ascunde
-n potirul de gînduri,
se scurge în căntec
se toarnă pe geană
se-aşterne pe rînduri.

divulgă o taină
opreşte o ploaie
cu bolta umbrelei,
te cheamă, te ceartă,
te-alină, te minte
sub pleoapele stelei.

nesomnul îl culcă
sub plapuma-ţi rece
în noapte pustie,
te vinde tăcerii
pe două monede.
te crede...
te ştie...

iubită

îmi iubesc palmele ce te mîngîie
pînă-n suspin de extaz
şi buzele ce cunosc
tainele făpturii tale
şi ochii în care zilnic te îneci
şi-i uiţi pe ai tăi
şi păru încîlcit
printre degetele tale
şi inima ce respiră
cu bucuriile şi necazurile tale...

ce mult mă iubesc
iubită de tine...

De mai...

Verde de mai-
ne alungă în noapte
ne-mpleteşte cu cîntec
ne hrăneşte cu şoapte.

Soare de mai-
ne găteşte în vise
ne despoaie de clipe
iartă doruri omise.

Noapte de mai-
ne adoarme-n parfume
prea devreme ne lasă
ne trădează la lume.

Ploaie de mai-
îndulceşte hambarul
de troiene ne spală
ne descoperă harul.

Vino în mai...

învăţ

vreau să mă iubeşti
şi învăţ a te iubi pe tine
vreau să rămîn jună
şi învăţ a avea mai mulţi ani
îmi doresc eternitate
şi învăţ să mă împac cu moartea
vreau să mi te dărui toată
şi învăţ cine sunt...

Aducere aminte

Aduceri aminte-
pe geană o rouă,
pricepere nouă,
o cută pe-obraz...

Aduceri aminte-
surîs fără plată,
în cronici o pată,
la bis un extaz.

Aduceri aminte-
minciună deşeartă
deacum consumată
stropită cu haz.

Aduceri aminte-
durere-alinată,
o ceartă uitată,
ecou din necaz.

Aduceri aminte...

mint

mint cînd îţi zic "noapte bună"
căci nu vreau să pleci în somn de la mine
mint cînd te sărut la plecare-
vreau să rămîi între buzele mele pînă revii
mint cînd spun "da" la cununie-
mă vreau amanta ta iubită cu pasiune
mint la onomastica mea
să nu priveşti grădina-mbobocită...

mint cînd spun adevărul...

făr-petale

pe gura mea
şoaptă cu miere
privirea-ţi
speranţa ce-mi piere
lumina-mi din geam-
aşteptare
sub talpa-ţi
o nouă plecare.

mi-e noaptea
nesomnul cu rugă
tu-ncerci
din iluzie fugă
şi-n plic pui răspuns cu tăcere
pe bolta-mi
de stele cădere.

în gînd
sunt la tine în plasă
de-a mea închisoare
nu-ţi pasă
şi zbori
dintr-o floare în floare
rămîn făr-petale
şi doare...