intersecţia paralelelor

mi-ai lăsat pe geam

orizontul desfrunzit

arcuit pe retină

zilnic sorb depărtarea

caut îndurarea Pandorei

cărările înfipte în amurg

s-au frânt

în două direcţii opuse

strâng în palme

pulsul urmelor tale

întretăiate de lacrimă

punctele risipite

în univers

ascund steaua ta

rună neobosită

pierdută în tine

păşesc prin gându-ţi
conturat în mine
labirint sensibil
şi misterios
zidire visătoare

caut explicaţie
exploziei în păpădii
ninsoare fierbinte
de muguri zburători
taină înnodată
în timp

adun grămăjoară
zdrenţele din mine
în oglindă imaginea ta

autotraining

privirea ta mă viscolea
cu iepuraşi de soare

în mine norul
cocheta nedumerit

cerul spart
îmi înghiţise umbrela
şi încercam să găsesc echilibru
în minciuni decojite
albe la gust
autotraining

cochetez cu norul din mine
conturînd iepuraşii de soare
în gîndu-mi viscolit

timpul remediul durerii

mi-am legat cărările de glezne
am turnat noaptea în felinare
să nu mă încerce ispita

în nor de puf s-au stins păpădiile
aurul a fost doar mugure de rugină
iluzii topite în zori

cortina cade peste amintiri
acum trăiesc în culise
ploaia îmi numără clipele

tot mai adânc înmormântez un trecut

toamnă sumbră

de plumb e bolta
găndul şi tăcerea,
ritm monoton
în norul cenuşiu
fără vlăstari
în muguri învierea
giulgi ponosit
covorul auriu

închis în coajă
stropul de lumină
ecoul mut
din geamăt a ieşit
în frunza arsă
flacăra suspină
o glumă-ngînă
vîntul răguşit

umbrelă veche
lacrima pizmaşă
ascunde taine-n
geamul aburit
stau prunc pierdut
născut fără cămaşă
închis în faşa
verdelui pierit

cu tine... fără tine...

rătăceam strivită de furtună
despuiată de muguri
ignorată de noroc
flămândă de stropul
din lună

m-ai găsit
bilet de loterie
cu noroc
tu
umbră de petală efemeră

acum mai vulnerabilă
în stropul fără lună
ignorez norocul
înţepenesc în muguri primăvara
strivesc furtuna-n sine
rătăcesc

intersecţie de anotimpuri

felinarele mă inundă
pictează pe verso
umbre pe alee
un gînd uitat
pe-o foaie-n pătrăţele
şi o taină rămasă
în altă dimensiune

toate scrîşnesc
sub anvelopele
aducerii aminte

uitasem să privesc
spre semafor
un roşu repezit
m-a rătăcit prin
intersecţia şovăielnică

tâmpla ta
mă priveşte uimită
un buchet de cute
roşeşte sub masca mea
de nepăsare

un salut
o încrucişare
de oftări tăcute
şi o viaţă boţită
într-un ac de ceasornic

eh, e verde
pe curînd

în capcana libertăţii

prinsă în capcana zgurei
aşternute praf
pe lava din mine
înghesui marea
într-o fărâmă de curcubeu
bandajez aripa
strivită sub talpa
libertăţii

sunt ploaie rebelă
în miez de brumar

cerşetoare

la o margine de pod
stau cu sufletul căuş
în praful umbrelor
o cerşetoare

clipa grăbită
îmi aruncă
resturi de duminici
un călcâi de orizont
şi o poartă
deschisă-n cărare

în amurg fac o pauză
cu depărtarea sub cap
învelită cu orizontul zdrenţuit
îmi trăiesc duminicile consumate
aruncate în inima mea
de timpul grăbit

fără cer

cerul s-a retras
în găoacea infinitului
îmi ia stelele
fluturii şi izvoarele

rămîn o insulă nepopulată
în mijloc de frază

fluxul mîngîie furtunile
refluxul despoaie rănile

o pată vulnerabilă
pe buza amurgului

singură în toamnă

feliile verii
le-am împărţit cu tine
şi am rămas flămîndă
de braţe
de buze
de şoapte

ţin toamna pe palme
o portocală
muşc coaja amară
miezul a rămas
pe muchia verii

cădere pentru înălţare

şarpele răzvrătit
înnoadă culorile
cu sfori de zmeu
pe pînza învechită
picură venin
cu aripi de fluturiî
mi leagă gura

tăcerea înmugureşte carnea

atelierul lui Dali(2)

chipul tău
închide orizontul cu promisiunile
agăţate de vis
mă aduni în foi de staniol
îndepărtînd furtuna din gînd
acuzi strigătul
din curcubeu
pentru minciuna geamătului rebel
mă furişez
răpusă de absurd
cu venele îngheţate
în braţele
iubitului surdo-mut

atelierul lui Dali

pe orizon te-ai desenat
şi l-ai închis
ai agăţat promisiunile de vis
m-ai adunat buchet
în foi de staniol
răstorni pe strigăt
acuzaţii de viol

pe cap de pod
înnozi cu sfori un curcubeu
culori mă plouă
seva roşului o beu
uitări rebele
mint suspinul simulat
lovesc furtuni
zidite-n gîndul volat

eu te omor
în carnea mea
să nu mai creşti
ritm blestemat
amarul genei mi-o iubeşti
mă furişez
răpusă-n larma din absurd
în vene gheaţă
pe cearşaf
iubitul surd

clipe ruginii

visul cărunt
trage gluga
peste muguri
l-au podidit clipele
ruginii
silabe aşezate cu grijă
bandajează verdele învechit
şi-i cîntă de leagăn.

imponderabilitate spirituală

tot mai departe
alunec pe spirală
orbita spală urma pașilor
cad oblic în direcţii opuse
trec la nivelul doi
vin în întîmpinare
paralele
intersecții
planez

inutilitate

întunericul muşcă constant
deşertul suspendă gîndul
de umbra topită
pe ultima treaptă
privirea se agaţă de vid
orizontul se năruie
spală conturul
lărgind golul
rămîn fără sprijin
mă preling pe suprafaţa albă
a inutilului

alinarea visulu înşelat

visul cărunt
trage flegmatic gluga
peste mugurii înţepeniţi
l-au podidit clipele
lăsînd şiroaie ruginii
pe speranţele înşelate

silabe aşezate cu grijă
pe arsura dorinţelor
bandajează aripa de plumb
minte despre verdele hibernat
pe chipul din icoană
şi-i cîntă de leagăn

buimacă

cu gîndul răvăşit
alerg buimacă
printre nori de vocale
vin să mă molipsesc
cu nebunia ta
să-ţi cercetez iubirea
în inima mea
să putrezim în doi
acelaşi boţ de humă
să delirez
suspinul toamnei tale

cu lacătul pe geană
te privesc prin noian de mistere
mototolesc între buze
un semn de întrebare
rostogolind prin artere
nedumeriri

mai cheamă-mă (2)

În dimineţi cu şoapte umezite
chemarea ta desţelina poteci
cu roiul de dorinţe ne-nblînzite
îmbrăţişînd pustiurile reci.

Mă atingeai cu gîndul
prea aproape
să te aud prin mreaja de visări
prea accesibil
să te port sub pleoape
şi prea real
pentru-a trezi fiori.

Azi tren grăbit în ultimă plecare
de orizont un lacăt atîrnînd
răspunsul meu- o sală de-aşteptare
un jest de-adio cu trecutul blînd.

mai cheamă-mă

în zori desculţi
prin şoapte jilave
chemarea ta
desţelenea poteca
nepăsării mele

strîngeai în palmele
împreunate
povara grijilor
pictate pe retină

cu tălpile-ncleştate de peron
răspunsul meu
în gară părăsită

culege rămăşiţe

nu mai chemi