În dimineţi cu şoapte umezite
chemarea ta desţelina poteci
cu roiul de dorinţe ne-nblînzite
îmbrăţişînd pustiurile reci.
Mă atingeai cu gîndul
prea aproape
să te aud prin mreaja de visări
prea accesibil
să te port sub pleoape
şi prea real
pentru-a trezi fiori.
Azi tren grăbit în ultimă plecare
de orizont un lacăt atîrnînd
răspunsul meu- o sală de-aşteptare
un jest de-adio cu trecutul blînd.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu