întunericul muşcă constant
deşertul suspendă gîndul
de umbra topită
pe ultima treaptă
privirea se agaţă de vid
orizontul se năruie
spală conturul
lărgind golul
rămîn fără sprijin
mă preling pe suprafaţa albă
a inutilului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu