mi s-a spart orbita
şi-mi rănesc umbra
în cioburile ei
ascund gîndul
ce-mi divulgă goliciunea
în verde tulbure
din echinocţiu
de toamnă
visul presură cenuşă
pe imaginea-i din oglindă
fredonînd ecouri
într-un boţ de amintire
zdrenţe din mine
se risipesc în amurg
lăsîndu-mă fără gravitaţie
tot mai departe de sine
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu