joi, 18 noiembrie 2010

vecinătate misterioasă


un perete
zilnic devine
transparent

o fantomă calcă
pe aburul de cafea
împarte egal
flăcările din pojarul
arcuit pe orizont
îngână în duet cu tăcerea
acelaşi motiv
pendulează de la un meridian
la altul
rămâne suspendată
ca un fluture
de lumina felinarului

după dejun
îmbracă peretele
şi se dizolvă în vid

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu