cînd nu mi-e dor...

mă caut de la o vreme
printre ninsori timpurii
uitate în casa mea
de foştii locatari

găsesc o umbră străvezie
pitită printre pagini
de reviste învechite

aprind un capăt de lumînare
să mă încălzesc
dar respiraţia mea îngheaţă flacăra
şi se desprind din piept
fluturi cu aripi troienite

încerc să strig
silabele s-au împotmolit
în haos de gînduri
ecoul îmi smulge tăcerea
o presără pe trepte-n coborîre

restanţă

ascunsă în miez de alună
îmi rostogolesc orbita
prin spărtura cerului

contaminat de neprihănire

ignor palmele îmbrăţişate
spre aterizare
şi mă resemnez
cu încă o restanţă
în calendarul subţiat
de apusuri

de-a curmezişul

închid acele ceasornicului
între paranteze
şi culeg fărîmituri
de duminici
pentru o pauză de cafea

aripi de fluturi
schiază pe faţa de masă
de-a curmezişul anotimpurilor

ne lăsăm duşi de inerţie
prin crăpătura din ramă
a tabloului
prelins de pe pînză

clipele derutate
pendulează în gol
pripăşind ispitele adormite
în coconul nopţii

iluzii

anulez graniţele

cerului rostogolit
în miezul de nucă
să pătrund în veninul
şarpelui de lumină
cînd îţi pîndesc
umbra tăinuită
în sfera gîndului
camuflat în haos de vocale

mă poticnesc
la al cincilea anotimp
cu buze înmugurite
în urma cărui mă tîrăsc
întîrzîind cu o viată întreagă

rămîn dincolo
de parfumul răspîndit de stele
devin tot mai mică
şi mai neînsemnată
sub bolta umbrelei iluzorii

dorinţele

bîjbîi prin păcura
dorinţelor mele
ignor înţelepciuni antice
rătăcesc prin legi obscure
încui lumina
în coajă de ou

las ghid focurile
de artificii
şi rămîn o grămăjoară
de cenuşă
fără umbrelă
cu durerea blocată-n artere

suflu minciuni
în jăraticul stins
reînvii din nefiinţă
şi o iau de la-nceput

bîjbîi prin păcura
dorinţelor mele...

două iubiri

îmi cînţi serenade

mă aşterni apoi

sub piciorul iubitei

mă dezbraci

şi-mi pui carnea cearşaf

în castelul iubirii

mă dezmierzi cu obrazul

cu gura

murmurînd în extaz numele EI

ne iubeşti pe-amîndouă

şi-mi dai foc

pe altarul

zidit pentru EA

ultima dragoste

Dezbrac ultima primăvară
înmuguresc în sine
bruma cea dintîi
lăsîndu-i zălog
bucată din mine

pruncul conceput
muşcă din carne
înnoadă oasele
pradă visele
legate cu sfori de zmeu
îmi prooroceşte
tangou în seva pietrei

insomnie

încă o noapte

cu geana suspendată

de cornul lunii

liniştea s-a furişat

în aburul cafelei

îmi încolăceşte pleoapele,

tîmplele, buzele

ciugulesc boabe de întuneric

găurind orizontul

cu insistenţă febrilă

mai sper la un miracol

rupt din perimetrul

petei de lumina

să zdrobească tăcerea

cu foşnetul paşilor tăi

şovăitori

semn de punctuaţie

scotocesc prin abecedarul tău
să-ţi ghicesc gîndul

mă strecor încîntată
printre aplauze

culeg paşii timizi
să nu mă descoperi

o iscoadă invidioasă
caut semnul de punctuaţie
să finalizez un "iubesc"

vînătoare de fluturi

sunt la ultima
vînătoare de fluturi

ce poate să mai urmeze
cînd verdele se prelinge
printre degete?

o năframă aruncată în sus
şi o cădere bruscă
într-o tufă de mărăcini

bruma muşca din inocenţă
minte oglinda
cu înţelepciuni împrumutate

fluturii şi-au trăit veacul
iar eu părăsesc pervazul
să-mi continui insomnia
pe movila de rugină

aştept plresnirea cristalidei

chemare

te-am strigat
pînă cioburile geamului
mi-au rănit oglinda

cîrpesc găurile
nerăspunsului tău

visul răzvrătit
pune cătuşe speranţei

stau la capătul
destinului cicatrizat
cu tăcerea între palme
gîndul sparge
acelaşi geam

veşnicie scurtă

mă furişez în planarea

frunzei desprinse de ram

o moarte încîntătoare

suspendată de zîmbetul veşniciei

în voal arămiu de mireasă

pe umeri de înger

o exclamaţie

în miezul unui inel

pentru o nouă simfonie de april

mint durerea

încui uşa
geamurile
sufletul
cărările
orizontul
să nu mă pătrundă
indiferenţa ta

întorc sărbătorile
luate cu-mprumut
de la destinul străin
şi trag peste nesomn
plapuma lipsită de vise
să mint durerea
încuind uşa
geamurile
sufletul
cărările
orizontul...

resemnare

culeg paşii
semănaţi pe pragul tău
să fug de vocala moartă
cunună din iluzii vestejite

dezbrac speranţele ponosite
cos petic nou fericirii
desenez un zîmbet
împrumutat
de la o zi de duminică
şi aprind felinare-n amiază

de-aş putea
să nu privesc înapoi...

nu mă chema
durerea a luat forma sferei
se rostogoleşte
de la o tîmplă la alta
pulsînd îndemn de uitare

aşteptare

şoapte căzute pe pleoape
tăcerea îmbrăţişează
ultima vocală

buze captive benevol
durere în umeri
lăstari de aripi

realitate lipsită de noi
ne camuflăm într-o umbră
iluzii consumate
în gară pustie

...

mîine
sală de aşteptare

imaginaţie

mi-ai dat piele de nimfă
albul şoaptei de înger
umbră în zbor

ascund numele
să nu-mi vezi chipul
din lut nefertil

te ocrotesc
de durerea minciunii

sunt un biet muritor

noapte

găuri albe
pe paravanul nopţii
condimentează întunericul
cu umbre lungi

pete în mişcare
se dizolvă
la intersecţia cerurilor
desenînd iluzii adormite

zgomotul liniştei
pulsează în verdele negru
sub paşii unei adieri
din respiraţia îngerului
intuit de suferind

o exclamaţie
preluată de întîii deşteptaţi
trage la repezeală cortina
divulgînd minciuna scenei

ispita

ispita întinde cursă visului
să-l ucid cu degete
tremurînde de nerăbdare
lunecînd pe chemarea ta

minciuni de o singură folosinţă
saturează aerul din preajmă
şi punem cătuşe gîndului
să nu ne divulge luminii

întunericul devine incadescent
trag perdea peste retină
să nu-mi văd mîinile stropite
de sîngele visului răstignit

prin viaţă

arunc în poşetă
larma din deşteptător
amarul cafelei
un galben din filă
o lacrimă neplînsă
un vis fără pleoapă
şi rup un segment
în favoarea
celui din urmă

din umbrelă mă plouă
uit gîndul în troleibuz
un altul mi-l fură
plagiez o nouă zi
un nou an
o înmormîntare

fără orbită

mi s-a spart orbita
şi-mi rănesc umbra
în cioburile ei

ascund gîndul
ce-mi divulgă goliciunea
în verde tulbure
din echinocţiu
de toamnă

visul presură cenuşă
pe imaginea-i din oglindă
fredonînd ecouri
într-un boţ de amintire

zdrenţe din mine
se risipesc în amurg
lăsîndu-mă fără gravitaţie
tot mai departe de sine

inerţie

beau noaptea rece
şi mă tîrăsc
în întîmpinarea unui final de zi
fără tine

mă zgribulesc
în cafeaua încălzită
şi o torn în venele crispate
de amarul lipsit de aromă

mai arunc un impermiabil ud
rămînînd goală
pe o muchie de suspin
şi mă agaţ
de o cădere-n opus

cerul zgîrcit
se aşterne pe prag
smulge aripa din talpă
să lunec pe cerc
din inerţie

distanţă

suntem la distanţa
unui apel telefonic
nouă pulsaţii
înăbuşe zgomotul tăcerii
un scîncet de îndoială şi frică
suspendă degetul arătător

cartierul îşi pune
camuflajul luminiscent
muşcă din ciobul de speranţă
cu pensula nopţii
anunţînd încă un răsărit
fără deşteptare

celularul încăpăţânat pe noptieră
măreşte distanţa dintre noi
cu un oraş îmbrăţişat
de o blondă artificială
şi o halucinaţie din nouă cifre

ultimul tău răspuns
localizat la linguriţă şi tîmple
îmi sfredeleşte măruntaie
cu un dangăt surd
"iertare, aţi cules număr greşit..."

repetentă

îmi înfăș țipătul
în boarea gîndului rătăcit
pe aleile cu doi de mînă-
mai ieri april
azi- auriu sub brumă

rămîn repetentă zilnic
la prima pagină de postadolescență
consumînd clipele așternute
sub duminicele din vis despre doi

delirez silabe învechite
din șoapta sîngerîndă
a pragului meu
suspendat de ceafa ta
uitată pe orizont