poezia...

plecarea ei potoleşte furtuna din vene
spulberă boarea de gînduri
ritmul perfect se întoarce-n artere
silabele-ncetînd să vibreze.

tic-tacul de clipe în unison somnolent
cu negrul cafelei amare,
cu fum de ţigări şi un sunet mobil
cu o pace ce doare-n timpane.

apoi să revină cu patimă dublă
din galactici să-mi smulgă orbita
să mă hrănească cu polenul de aştri
lăsîndu-mă iar fără mine.