după capătul aşteptării

cuvintele au evadat 
din gândurile lipsite de culori 


zadarnic scrutez aşteptarea 
liniştea i-a înghiţit tălpile 
potolind-o cu rouă 
visul a înşelat-o cu insomnia 


urmăresc cum picură clipele
prin centrul speranţei 


la început durea 
acum lărgesc doar albia 
suspinelor uscate 


singurătatea a devorat amintirile 
rămân vidă

drumuri suspendate

speranţa a zăbovit câteva clipe
linia destrămată a umbrei

visul ruinat
a tras orizontul după sine

drumurile s-au suspendat
de un capăt al inutilului

mă închid în stropul
prelins din ţurţure
luând poza embrionului

aştept un nou început
alăptat de poveştea
sculptată-n delir

intervenţie chirurgicală în destin

ai trecut cu bisturiul
prin inocenţa mea

visele putrezesc
răpuse de promisiuni
calpe

o lecţie
fără anestezie locală

durerea părăsită de suspin
învaţă definiţia prostiei

am obţinut admis
la ultima restanţă
de tinereţe