skip to main |
skip to sidebar
eram lavă
în aripă de flutur
azi te-am ucis
cu zgura craterului amuţit
înnod venele
sa nu mai curgi prin mine
fac culcuş în eclipsă
să mint suspinul
îmbrăţişat de nesomn
părăsesc crivatul
aşternut pe orizont
cuibărita-n umbra zenitului
nu mai privesc înapoi
încui durerea
într-un borcan cu călină
rămâi dincolo de retină
azi beau cafeaua
cu zahăr
ieri
mai purtam cărarea
împăturită între palmele
îndreptate spre cer
mai repetam în oglindă
un zâmbet
considerat fermecător
mai potriveam
o cuvertură nouă
pe canapeaua din sufragerie
azi
toate acestea
legate într-o basma decolorată
le tăinuiesc
între coperte vechi de carte
am învăţat
să nu mai las urme de rouă
pe dimineaţa
dezbrăcată de noapte
astăzi am fost din nou aproape
gândurile se atingeau
de pulsul tău
înghesuit pe taste
am găsit chiar şi un bucheţel
din silabe lăsate în grabă
la noapte să fie cântec de leagăn
visului ascuns de iscoada zilei
după o mască de nepăsare
spre zori voi modela
nesomnul în imagini
să cumpăr universul
strivit de buricelele degetelor tale
am încuiat toate ușile
să nu tulbure nimeni
galaxia mea troienită
am scuturat de pe cearșaf
petalele din ultima noapte
rămasă pe prag
m-am obișnuit
cu bucătăria prea încăpătoare
și o singură ceașcă în lavoar
plicul cu semnătura cunoscută
a făcut atâta dezordine
va trebui
să văruiesc pereții
și fusta aceasta
of,
ce demodată e
orfană de urmele tălpilor tale
ograda se lărgește
până dincolo de orizont
cu el îmi învelesc pupila
și ploaia din gând
aștern căi perpendiculare
spre intersecția forțată de roșul
semaforului din tine
compun descântecul speranței
să rezist gerului
din nerăspunsul tău
frigul și întunericul
s-au contopit sub plapumă
mi-au îmbrățișat umerii
suflând peste tâmple
cu bătăi de orologiu
sângele cristalizat
îmi zgârăie arterele
înghesui între gene
vise verzi și umede
noaptea mea obosită
s-a scurtat
cu încă o iarnă
ce mult mai este
până dincolo
de frig și întuneric
zilnic învăţ un nou alfabet
de rouă grăbită
uitată-n zenit
regretată de amurg
cu paşi nesiguri
prin clipa nerepetată
azi mai toamnă decât ieri
la fel de înmugurită
ca în anul trecut
visul uimit de ninsoare
se ascunde
pe chipul adolescentin
între filele de aduceri aminte
zâmbetul oftează
în ridul din oglindă
şi numai albastrului ştrengar
din umbra genei
nu-i pasă numărătoarea
plictisită de monotonia
anotimpurilor