clipe zgribulite

frigul și întunericul
s-au contopit sub plapumă
mi-au îmbrățișat umerii
suflând peste tâmple
cu bătăi de orologiu

sângele cristalizat
îmi zgârăie arterele
înghesui între gene
vise verzi și umede

noaptea mea obosită
s-a scurtat
cu încă o iarnă

ce mult mai este
până dincolo
de frig și întuneric

ochii din albumul cu poze

zilnic învăţ un nou alfabet
de rouă grăbită
uitată-n zenit
regretată de amurg

cu paşi nesiguri
prin clipa nerepetată
azi mai toamnă decât ieri
la fel de înmugurită
ca în anul trecut

visul uimit de ninsoare
se ascunde
pe chipul adolescentin
între filele de aduceri aminte

zâmbetul oftează
în ridul din oglindă
şi numai albastrului ştrengar
din umbra genei
nu-i pasă numărătoarea
plictisită de monotonia
anotimpurilor

amurgim împreună

pentru câteva clipe
umbra ta a devorat negativul solar
strivit de tălpile mele

parfumul arşiţei încremenite
învăluie răcoarea îmbrăţişată
în aburul veşniciei
destrămat de silueta
înnodată de braţul tău

abia în amurg
aceeaşi plapumă ne ocroteşte visele
lăsând oraşul adormit între noi

vise obosite

stratul de aşteptări
a crescut munte
între vocile noastre răguşite
de atâta tăcere

nu privesc în urmă
cu umerii aplecaţi
de povara viselor
fug din mine
deznod sforile trecutului
şi mă alin cu o nouă minciună
"de azi nu mai aştept"

suspendată în timp

Sap galerii prin noapte
şi în repetate rânduri
mă împiedic de paşii
aruncaţi la întâmplare

stau în calea pâraielor
spălată de câteva ploi
însă rămân
cu genunchii uscaţi

se rostogolesc galactici
prin clepsidre
lăsându-mă minutar înfipt
între prânz şi uitare

împodobesc streaşina casei
cu vlăstari veşteziţi
înghiţind veninul
picurat din buricele degetelor
peste petalele efemere

finalul de roz

vacanţă am luat
în plină toamnă
şi te-am lăsat
să desenezi
în roz fereastra

prin ploi
întrezăream curcubeie
arcuş pe strune
larma ninsorilor timpurii
dunele din calendare
zbor de fluturi

acum păşeşti
peste râul fără punte
cu geamul învelit
în foi de celofan

spăl urma de noroi
şi rugină
pe fruntea
acoperită cu furtună
o aşchie înlătur din pupilă

învăţ a trăi fără tine

cobor norii peste amurg
să ucid clipa
melodiei paşilor din prag

mă aşez pe taburetul din colţ
locul orfan
să nu mai îngâne reproşuri

îţi beau cafeaua
şterg cu gura
amintirea buzelor

cufund picioarele
în papucii tăi maro
strivesc sub tălpi
delirul aşteptarii

astă noapte
mi-am pus sub cap perna ta

nu, n-am dormit
învăţam să trăiesc fără tine

vecinătate misterioasă

un perete
zilnic devine
transparent

o fantomă calcă
pe aburul de cafea
împarte egal
flăcările din pojarul
arcuit pe orizont
îngână în duet cu tăcerea
acelaşi motiv
pendulează de la un meridian
la altul
rămâne suspendată
ca un fluture
de lumina felinarului

după dejun
îmbracă peretele
şi se dizolvă în vid

din rutină direct în insomnie

de-apus se-agaţă zorii
cu praful din birou
un spin din gând rebel
îmi sparge
visele neconsumate
şi număr pulsul clipei
întemniţat în tâmplă

mă cuibăresc
un licurici pe geana nopţii
peste lumină las perdeaua
umbrei dese
iar ultimul necaz
îl nimicesc în pernă
cu întunericul
şterg urma de furtună

răvaş la cotitură de timpuri

întemniţaţi între orbite
acoperim speranţe
cu mugurii crescuţi
sub gene

înfipte-n aşteptări
zorile muşcă din poveste
şi lasă
orizontul ud

împăturind distanţele
din toamna ruptă-n două
încui singurătatea
printre file