început repetat

te-ai viscolit 
peste urmele mele 
cu şoapte zăvorâte 


rămasă fără umbră 
mă poticnesc 
de muchia zenitului 


gândul captiv 
în ultimul semn de-ntrebare 
expiră tăcere 


încerc să îngân 
aceeaşi silabă 
fără răspuns 


mă simt ca un prunc 
obosit peste întrebările 
paşilor mei

pe malul gândului tău

snopi de clipe 

peste rune moarte 

 din nou am devenit necunoscuţi 

 degete străine iscodesc gândurile 

 te privesc pe furiş 

 asculţi cum tac

 timpul e de vină 

ziua de mâine poate să nu mai fie

după capătul aşteptării

cuvintele au evadat 
din gândurile lipsite de culori 


zadarnic scrutez aşteptarea 
liniştea i-a înghiţit tălpile 
potolind-o cu rouă 
visul a înşelat-o cu insomnia 


urmăresc cum picură clipele
prin centrul speranţei 


la început durea 
acum lărgesc doar albia 
suspinelor uscate 


singurătatea a devorat amintirile 
rămân vidă

drumuri suspendate

speranţa a zăbovit câteva clipe
linia destrămată a umbrei

visul ruinat
a tras orizontul după sine

drumurile s-au suspendat
de un capăt al inutilului

mă închid în stropul
prelins din ţurţure
luând poza embrionului

aştept un nou început
alăptat de poveştea
sculptată-n delir

intervenţie chirurgicală în destin

ai trecut cu bisturiul
prin inocenţa mea

visele putrezesc
răpuse de promisiuni
calpe

o lecţie
fără anestezie locală

durerea părăsită de suspin
învaţă definiţia prostiei

am obţinut admis
la ultima restanţă
de tinereţe

vii de aceeaşi moarte

eram lavă
în aripă de flutur
azi te-am ucis
cu zgura craterului amuţit

înnod venele
sa nu mai curgi prin mine
fac culcuş în eclipsă
să mint suspinul
îmbrăţişat de nesomn

părăsesc crivatul
aşternut pe orizont
cuibărita-n umbra zenitului
nu mai privesc înapoi

încui durerea
într-un borcan cu călină

rămâi dincolo de retină

azi beau cafeaua
cu zahăr

nu te mai aştept

ieri
mai purtam cărarea
împăturită între palmele
îndreptate spre cer

mai repetam în oglindă
un zâmbet
considerat fermecător

mai potriveam
o cuvertură nouă
pe canapeaua din sufragerie

azi
toate acestea
legate într-o basma decolorată
le tăinuiesc
între coperte vechi de carte

am învăţat
să nu mai las urme de rouă
pe dimineaţa
dezbrăcată de noapte

cu monitoarele între noi

astăzi am fost din nou aproape
gândurile se atingeau
de pulsul tău
înghesuit pe taste

am găsit chiar şi un bucheţel
din silabe lăsate în grabă
la noapte să fie cântec de leagăn
visului ascuns de iscoada zilei
după o mască de nepăsare

spre zori voi modela
nesomnul în imagini
să cumpăr universul
strivit de buricelele degetelor tale

inimă la strâmtoare

am încuiat toate ușile
să nu tulbure nimeni
galaxia mea troienită

am scuturat de pe cearșaf
petalele din ultima noapte
rămasă pe prag

m-am obișnuit
cu bucătăria prea încăpătoare
și o singură ceașcă în lavoar

plicul cu semnătura cunoscută
a făcut atâta dezordine

va trebui
să văruiesc pereții

și fusta aceasta
of,
ce demodată e

urme pe orizont

orfană de urmele tălpilor tale
ograda se lărgește
până dincolo de orizont

cu el îmi învelesc pupila
și ploaia din gând

aștern căi perpendiculare
spre intersecția forțată de roșul
semaforului din tine

compun descântecul speranței
să rezist gerului
din nerăspunsul tău

clipe zgribulite

frigul și întunericul
s-au contopit sub plapumă
mi-au îmbrățișat umerii
suflând peste tâmple
cu bătăi de orologiu

sângele cristalizat
îmi zgârăie arterele
înghesui între gene
vise verzi și umede

noaptea mea obosită
s-a scurtat
cu încă o iarnă

ce mult mai este
până dincolo
de frig și întuneric

ochii din albumul cu poze

zilnic învăţ un nou alfabet
de rouă grăbită
uitată-n zenit
regretată de amurg

cu paşi nesiguri
prin clipa nerepetată
azi mai toamnă decât ieri
la fel de înmugurită
ca în anul trecut

visul uimit de ninsoare
se ascunde
pe chipul adolescentin
între filele de aduceri aminte

zâmbetul oftează
în ridul din oglindă
şi numai albastrului ştrengar
din umbra genei
nu-i pasă numărătoarea
plictisită de monotonia
anotimpurilor

amurgim împreună

pentru câteva clipe
umbra ta a devorat negativul solar
strivit de tălpile mele

parfumul arşiţei încremenite
învăluie răcoarea îmbrăţişată
în aburul veşniciei
destrămat de silueta
înnodată de braţul tău

abia în amurg
aceeaşi plapumă ne ocroteşte visele
lăsând oraşul adormit între noi

vise obosite

stratul de aşteptări
a crescut munte
între vocile noastre răguşite
de atâta tăcere

nu privesc în urmă
cu umerii aplecaţi
de povara viselor
fug din mine
deznod sforile trecutului
şi mă alin cu o nouă minciună
"de azi nu mai aştept"

suspendată în timp

Sap galerii prin noapte
şi în repetate rânduri
mă împiedic de paşii
aruncaţi la întâmplare

stau în calea pâraielor
spălată de câteva ploi
însă rămân
cu genunchii uscaţi

se rostogolesc galactici
prin clepsidre
lăsându-mă minutar înfipt
între prânz şi uitare

împodobesc streaşina casei
cu vlăstari veşteziţi
înghiţind veninul
picurat din buricele degetelor
peste petalele efemere

finalul de roz

vacanţă am luat
în plină toamnă
şi te-am lăsat
să desenezi
în roz fereastra

prin ploi
întrezăream curcubeie
arcuş pe strune
larma ninsorilor timpurii
dunele din calendare
zbor de fluturi

acum păşeşti
peste râul fără punte
cu geamul învelit
în foi de celofan

spăl urma de noroi
şi rugină
pe fruntea
acoperită cu furtună
o aşchie înlătur din pupilă

învăţ a trăi fără tine

cobor norii peste amurg
să ucid clipa
melodiei paşilor din prag

mă aşez pe taburetul din colţ
locul orfan
să nu mai îngâne reproşuri

îţi beau cafeaua
şterg cu gura
amintirea buzelor

cufund picioarele
în papucii tăi maro
strivesc sub tălpi
delirul aşteptarii

astă noapte
mi-am pus sub cap perna ta

nu, n-am dormit
învăţam să trăiesc fără tine

vecinătate misterioasă

un perete
zilnic devine
transparent

o fantomă calcă
pe aburul de cafea
împarte egal
flăcările din pojarul
arcuit pe orizont
îngână în duet cu tăcerea
acelaşi motiv
pendulează de la un meridian
la altul
rămâne suspendată
ca un fluture
de lumina felinarului

după dejun
îmbracă peretele
şi se dizolvă în vid

din rutină direct în insomnie

de-apus se-agaţă zorii
cu praful din birou
un spin din gând rebel
îmi sparge
visele neconsumate
şi număr pulsul clipei
întemniţat în tâmplă

mă cuibăresc
un licurici pe geana nopţii
peste lumină las perdeaua
umbrei dese
iar ultimul necaz
îl nimicesc în pernă
cu întunericul
şterg urma de furtună

răvaş la cotitură de timpuri

întemniţaţi între orbite
acoperim speranţe
cu mugurii crescuţi
sub gene

înfipte-n aşteptări
zorile muşcă din poveste
şi lasă
orizontul ud

împăturind distanţele
din toamna ruptă-n două
încui singurătatea
printre file